Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Ziua Dobrogei – expoziţie de fotografie şi carte veche, 14 noiembrie 2014

Pe teritoriul UAT Adamclisi, în luna noiembrie 2014 s-a derulat o expoziţie de fotografie şi carte veche, la care au participat peste 100 de persoane, evenimentul fiind mediatizat în presă la Neptun TV, agerpress, Puterea.

Pentru mai multe detalii: UAT Adamclisi


Festivalul Vinului Nou, 18-19 octombrie 2014, lansarea unui sortiment de vin cu indicaţie geografică

UAT Ostrov s-a implicat prin participare directă a reprezentanţilor locali la Sărbătoarea Vinului Nou, transformat de 3 ani în Festivalul Vinul Nou, în perioada 18-19 octombrie 2014, în comuna Ostrov. Evenimentul a fost organizat de un operator local cu specific şi cu tradiţie în creşterea viţei de vie, bucurându-se de participarea a peste 1000 de persoane, inclusiv turişti. În cadrul festivalului s-a lansat şi o gamă de vin cu indicaţie geografică, evenimentul fiind promovat în presă cu următoarele apariţii: THE MONEY CHANNEL – săptămâna turistică, NEPTUN TV, Etno TV, PRO TV, înregistrări video youtube.

Festivalul Vinului NouFestivalul Vinului NouFestivalul Vinului NouFestivalul Vinului NouFestivalul Vinului Nou

Pentru mai multe detalii: UAT Ostrov


Simpozionul Naţional de Creaţie ADAMCLISI ART ARCHEOLOGY, 18-25 august 2014

Simpozionul Naţional de Creaţie ADAMCLISI ART ARCHEOLOGY organizat de o asociaţie culturală din Constanţa în perioada 18-25 august 2014 pe teritoriul UAT Adamclisi a reunit zeci de artişti din centrele universitare Cluj, Iaşi şi Constanţa, de la specialităţile sculptură, pictură şi design. Evenimentul a atras peste 400 de persoane şi a fost mediatizat în presă la Neptun TV, Radio Constanţa, realitatea.net, observator, înregistrări video youtube. Editia din 2015 va avea loc în perioada 28 august — 5 septembrie 2015, în tabăra organizată chiar pe platoul Monumentului Triumfal Tropaeum Traiani, de la Adamclici.

Simpozionul Naţional de Creaţie ADAMCLISI ART ARCHEOLOGYSimpozionul Naţional de Creaţie ADAMCLISI ART ARCHEOLOGY

Pentru mai multe detalii: UAT Adamclisi


Lansarea unei game de vin cu indicaţie geografică, 16 august 2014

Un alt eveniment recent organizat în data de 16.08.2014, de un operator economic local din Ostrov şi cu impact mediatic în promovarea zonei Ostrov-Adamclisi a fost reprezentat de lansarea unei game de vin cu indicaţie geografică la care s-au numărat printre participanţi şi reprezentanţii comunei Ostrov, comunitatea locală şi turişti, în număr de peste 500 de persoane. Evenimentul a fost promovat în presă şi a avut apariţii la Etno TV, PRO TV, NEPTUN TV. 


Ziua comunei Ostrov, 29 mai 2014

Primăria şi Consiliul Local Ostrov au organizat în data de 29 mai 2014, evenimentul cultural de sărbătorire a zilei comunei Ostrov. Evenimentul a inclus un program pregătit de elevii Şcolii cu clasele I-VIII din Ostrov, precum şi depunerea de coroane la monumentul eroilor din localitate, fiind perceput ca o ocazie de reunire, comemorare şi interacţiune socială.

În acest context, comunitatea locală şi conducerea UAT Ostrov, precum şi invitaţii publici la eveniment, au constatat efectele promovării turistice pe parcursul proiectului şi legată de eveniment, prin numărul de participanţi straini de localitate – turişti şi vizitatori. S-a apreciat un numar de aproximativ 200 participanţi, inclusiv turişti.

Ziua Comunei OstrovZiua Comunei Ostrov

Pentru mai multe detalii, persoana de contact: Crişan Smaranda, 0241 857 010


Hramul Manastirii Dervent, 25 aprilie 2014

În 2014, pe 25 aprilie, evenimentul cultural – religios, hramul cel mare al Sfintei Mănăstirii Dervent, Izvorul Tămăduiri a atras peste 600 de persoane: localnici, invitaţi, turişti – pelerini. Reprezentanţii UAT Ostrov s-au numărat printre invitaţii evenimentului mediatizat în presa de profil: Trinitas TV, Neptun TV.

Pentru mai multe detalii, Sfânta Mănăstire Dervent: 0241 857.707.


Sărbătoarea Vinului Nou - Festivalul Vinul Nou, 26 septembrie 2013

UAT Ostrov s-a implicat activ la activităţile desfăşurate în zona Ostrov-Adamclisi participând la un eveniment important şi de tradiţie în regiune, organizat de un operator economic local. Sărbătoarea Vinului Nou, transformat de 2 ani în Festivalul Vinul Nou, a atras participanţi din rândul comunităţii locale (comuna Ostrov), locuitori din comunele învecinate şi turişti. În 2013, acest eveniment a fost organizat în data de 26 septembrie şi au participat peste 500 de persoane. Evenimentul a fost promovat în media şi a avut apariţii în presă : Etno TV, PRO TV, NEPTUN TV.

Pentru mai multe detalii, persoana de contact: Domeniile Ostrov, 0241 857 546




Nu există comentarii la acest articol.